Tritiul recuperat la Centrala Nucleară de la Cernavodă poate deservi arsenalele strategice militare

Reactoarele din clasa CANDU (Canadian Deuterium Uranium) funcţionează cu apă grea şi dezvoltă emisii de tritiu (o formă radioactivă a hidrogenului, a cărui perioadă de înjumătăţire este de 12,3 ani), considerate de specialiştii din domeniul nuclear ca fiind semnificative. Operatorii acestui tip de reactoare sînt reuniţi în CANDU Owners Group Inc (COG), fiind reprezentate în “Club” societăţi din România, Pakistan, India, China, Argentina, Coreea de Sud şi Canada. Prin urmare, România utilizează la Cernavodă unicul reactor nuclear de tip CANDU din Europa. Tritiul este prezent sub două forme: în stare gazoasă şi în apa tritiată. El este depozitat în containere speciale, concepute pentru transportul şi deschiderea uşoară, cu multe precauţii, avînd în vedere că presiunea iniţială a tritiului poate creşte foarte mult în incinte. Tritiul este folosit ca amplificator de explozie la aşa-numitele bombe termonucleare, iar valoarea sa pentru depozitele cu arme nucleare ale statelor dezvoltate a generat, de mai mulţi ani, o “piaţă ascunsă” în acest domeniu. Pe un site al Canadian Coalition for Nuclear Responsability se susţine că „spre deosebire de bombele care se bazează numai pe fisiunea nucleară şi care pot egala în intensitate explozii produse prin detonarea a mii de tone de TNT, puterea unei bombe cu Hidrogen sau a uneia termonucleare nu are practic nicio limită - poate fi cît de puternică se doreşte, adăugîndu-se mai mult
tritiu (...)”. Pe scurt, în miezul bombei termonucleare se adaugă frecvent tritiu pentru a alimenta cu mai multă putere explozia produsă de fisiune. „În Statele Unite, Guvernul permite eliberarea în atmosferă şi în apă a tritiului atîta timp cît se respectă anumite limite.... Nu ştiu ce se întîmplă cu tritiul pe care îl izolează, însă există o piaţă pentru acesta”, declara expertul pentru energie al Greenpeace, James Patrick Riccio.

Un jurnalist incomod

În 1979, jurnalistul freelance Harley Morland a publicat în revista „The Progressive” un articol care a făcut vîlvă la vremea respectivă: ”Secretele H-bomb” descria, cu unele imperfecţiuni, cum funcţionează o bombă termonucleară, pe baza unor informaţii obţinute din surse publice, neclasificate. Articolul a aruncat Guvernul american în disperare şi nu puţini au fost cei care l-au acuzat pe jurnalist că a atentat la securitatea nucleară a SUA. Într-o fotografie, Morland stă în picioare pe treptele Curţii Supreme de Justiţie a SUA, ţinînd în mînă un model în secţiune al bombei infernale, cu faimoasa sferă de plutoniu în centru. Odată cu acest episod, a devenit clar că tendinţa de înarmare a administraţiilor trebuie echilibrată de nevoia de transparenţă a opiniei publice.

Axa Bucureşti-Washington trece prin curtea Bechtel

SUA au reluat dezvoltarea capacităţilor de producere şi depozitare a tritiului după ce acestea fuseseră oprite din anii ’90. Într-un document
al Departamentului SUA pentru Energie (DOE), din februarie 2007, se menţiona că „prin activităţile desfăşurate la Unitatea de tritiu de la Savannah River Site (Carolina de Sud), SUA produc o componentă esenţială pentru sistemul de apărare nucleară, contribuind la siguranţa, securitatea şi eficienˇa viitoare a rezervei nucleare”. Excavaţiile pentru proiectul de 506 milioane dolari americani de la Facilitatea de Producţie a tritiului demaraseră în iulie 2000, iar construcţia a fost finalizată în ianuarie 2007. Testarea operaţională, instruirea şi verificările finale fuseseră efectuate în ultimii doi ani pentru a permite acestei staţii începerea procesării gazului de tritiu. Astfel, pe 6 februarie a.c., în cadrul acestei Facilităţi, a fost efectuat, în condiţii de siguranţă, primul transfer al noului gaz de tritiu către rezerva de tritiu a SUA. Este de menţionat faptul că unul dintre acţionarii care lucrează la Savannah pentru DOE, sub umbrela gigantului Washington Group International, este Bechtel Savannah River, Inc (BSRI), subsidiar al Bechtel Group şi important contractor al unor lucrări în România. În acest context, nu este întîmplător interesul pe care l-a manifestat Bechtel Power, divizia de energie a companiei Bechtel, pentru centrala 3 de la Cernavodă şi întîlnirea reprezentanţilor săi cu fostul ministru al Economiei şi Comerţului, Codrut Sereş.

Preşedinţia Ştie-tot

Aflat în vizită la Centrala de la Cernavodă, preşedintele Traian Băsescu declara, în decembrie 2006: „Foarte puţini dintre cei care au auzit declaraţia finală în care am spus că România susţine India să-şi reia programele nuclerare civile ştiau că ţara noastră este în clubul primelor 45 de state producătoare de echipamente
nucleare...”. Dar, în acelaşi timp, foarte puţini (inclusiv Băsescu) ştiau că, în anii 90, India a fost bănuită de jurnaliştii americani că a dezvoltat, la Bhabba Atomic Research Center (BARC), tehnologie nucleară militară folosind instalaţii civile de producere a tritiului. Pe scurt, Guvernul indian era suspectat că tolerează stocarea în scopuri strategice a tritiului radioactiv recuperat. Poziţionată între capabilităţile nucleare ale Chinei şi ambiˇiile nucleare ale rivalului Pakistan, India (unul dintre miracolele revirimentului economic asiatic) a apărut la un moment dat ca fiind sensibilă din punct de vedere strategic şi dornică să ia un avans faţă de un ipotetic adversar. Astfel de senzaţii au grăbit înarmarea în multe alte zone ale lumii.

Dormi liniştit: atomul lucrează pentru tine

Construcţia Centralei nucleare de la Cernavodă a fost demarată în anii 1980, în condiţiile în care Programul Nuclear al României fusese definitivat de regimul comunist încă din 1969. La vremea respectivă, specialiştii români, sprijiniţi puternic de fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, au selectat pentru proiect un model de reactor canadian CANDU 6. Astfel, excluzînd utilizarea modelului de reactor sovietic, consacrat în ţările fostului lagăr socialist, Ceauşescu urmărea să îşi menţină prestigiul de jucător independent faţă de Moscova, dar şi eliminarea importurilor de uraniu îmbogăţit dinspre statele puternic industrializate. Practic, reactorul CANDU putea fi alimentat cu uraniu natural
, extras şi procesat în centrele româneşti din diverse zone ale ţării. Ceauşescu ar fi dorit ca proiectul să fie finalizat încă din 1987, dar hazardul a făcut ca inaugurarea primului reactor al Centralei de la Cernavodă să o facă urmaşul său, Ion Iliescu, în 1996. În prezent, autorităţile fac demersuri pentru pornirea Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar datele problemei s-au schimbat şi au apărut voci care contestă utilitatea dezvoltării mega-proiectului de la Cernavodă. Unul dintre motivele vehiculate de contestatari se referă la emisiile de tritiu, care vor continua să crească pe toată durata de viaţă a reactoarelor, în cazul în care nu se construieşte o costisitoare centrală pentru îndepărtarea tritiului din moderatorul de apă grea şi agentul de răcire al reactorului. Din acest punct de vedere, Lobby-ul Proatom şi responsabilii industriei
nucleare au susţinut întotdeauna că poluarea radioactivă din zonă nu prezintă niciun risc prin concentraţii şi că tritiul aflat sub formă de apă tritiată este reţinut şi reintrodus în sistem, în timp ce deşeurile cu tritiu sunt depozitate intermediar.