Eseistica in pasi de dans

Gina Serbanescu isi va lansa cartea „Dansul contemporan - sensuri ale corpului“ astazi, la ora 17.00, la Centrul National al Dansului.


Pentru toti cei care se intreaba ce legatura ar putea sa aiba dansul cu filosofia, dar si pentru cei care au gasit citeva dintre nodurile acestei legaturi, cartea care se va lansa in aceasta dupa-amiaza la Centrul National al Dansului (CND) ofera foarte multe raspunsuri. Multe dintre ele la intrebari la care nu ne-am fi gindit, probabil, niciodata. Autoarea volumului „Dansul contemporan - sensuri ale corpului“, Gina Serbanescu, doctoranda in filosofie si colaboratoare, la citeva proiecte, cu CND, isi pune in gind si, dupa doua sute de pagini, reuseste sa concentreze semnele de intrebare intr-o zona care la noi nu prea are parte de acest exercitiu: dansul contemporan. Ba chiar mai mult, nu se indreapta spre subiectul cartii sale cu ochiul sec al sociologului, nici cu ultima colectie de teorii estetice a criticului de arta, ci cu o privire noua: pe backgroundul filosofic, in care autoarea se misca lejer, aceasta suprapune spirit analitic, decupaje din ceea ce se intimpla pe scena dansului contemporan si referinte literare, care ii sustin argumentele.

Scrisa pe un ton in care autoarea isi asuma tot ceea ce ii prezinta cititorului, alerta, ca si cind relatia dintre filosofie si dans ar fi o relatie intre doua personaje, mereu in schimbare, cartea publicata de Fundatia Culturala „Camil Petrescu“ ia la analizat ce anume inseamna corpul in contextul acestei arte, cu ce se maninca, teoretic vorbind, dansul contemporan si cum se prezinta varianta autohtona a acestui discurs artistic. Pornind de la premisa ca „dansul se distinge clar de alte forme de arta prin faptul ca artistul devine mesajul insusi“, care „nu are practic alta solutie decit sa devina ceea ce trebuie transmis“, studiul trece apoi la investigarea felului in care s-a construit, de-a lungul filosofiilor, acest vehicul: corpul. Porneste de la conceptiile clasicilor filosofi greci, ajunge pina la Descartes si la eroarea sa, aceea de a fi dezbinat trupul si spiritul, si termina in logica societatii consumeriste, in care corpul devine „cel mai frumos obiect de consum“, dupa formula lui Jean Baudrillard. In vreme ce pe fundal se deruleaza toate aceste conexiuni si referinte, in prim-plan apar studii de caz, analize ale unor spectacole de dans realizate atit in Romania, cit si pe alte scene, precum si un puzzle care se reintregeste cu fiecare capitol, ilustrind ceea ce se intimpla in dansul contemporan romanesc.

Aparitia unui astfel de volum nu poate decit sa arate ca stiintele umaniste si eseistica incep sa-si gaseasca un public din ce in ce mai variat, iar faptul ca se si scrie despre dans, riguros si in cunostinta de cauza, reflecta ca aceasta arta si-a crescut vizibilitatea in graficul nostru cultural.